PNL cere demisia ministrului Muncii

Share Button

Liberalii cer demisia ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, ca urmare a „incompetenţei de care a dat dovadă”.

„Se impune demiterea doamnei Lia Olguţa Vasilescu având în vedere incompetenţa crasă de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de ministru, România fiind un caz unic în lume în care un salariat în loc să primească salariu pentru munca prestată este dator angajatorului”, spun liberalii, în moţiunea simplă depusă marţi la Camera Deputaţilor.

În moţiune, liberalii arată că peste două milioane de români au salarii mai mici, deşi li s-a promis că acest lucru nu se va întâmpla.

„Nu mai încercaţi să scăpaţi, doamnă ministru, pentru că este imposibil. Nici minciunile spuse cu convingere nu vă mai ajută! Fluturaşul de salariu este dovada. Românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă. Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte. Aţi fost demascată de propria incompetenţă şi aţi continuat cu sfidarea populaţiei. (…) În ţări din Uniunea Europeană, miniştrii au demisionat pentru mai puţin, nu au fost dovediţi mincinoşi de milioane de oameni, aşa cum este cazul dumneavoastră. Iată câteva motive pentru care demisia în alb, pe care aţi afirmat că aţi semnat-o şi aţi depus-o la partid, să o trimiteţi la Guvern”, precizează semnatarii moţiunii.

Semnatarii moţiunii le cer deputaţilor să voteze moţiunea simplă.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor urmează să ia decizia privind dezbaterea în plenul Camerei a moţiunii.

Share Button

Leave a Comment