Adepții politicii de dreapta consideră că indivizii ar trebui să fie liberi să-și ia propriile decizii, să-și urmeze interesele și să-și gestioneze resursele în mod independent. Ei pun accent pe responsabilitatea personală și consideră că statul nu ar trebui să interfereze excesiv în viața privată a cetățenilor.
Dreapta se numește acel segment al spectrului politic asociat cu poziții conservatoare, capitaliste, religioase, liberale sau, pur și simplu, opuse cu stânga politică. Acesta cuprinde în primul rând, menținerea ordinii sociale (tradiționalism, conservatorism) având ca prioritate apărarea țării (naționalism, patriotism).Politica de dreapta este o ideologie vastă și complexă, cu o istorie bogată și o influență semnificativă în societatea contemporană. În esență, se bazează pe promovarea libertății individuale, a economiei de piață liberă și a valorilor tradiționale.
Dreapta susține ideea unei economii bazate pe principiile pieței libere, cu o intervenție minimă din partea statului. Ei cred că libera concurență stimulează inovația, eficiența și prosperitatea economică susținand reducerea impozitelor și taxelor pentru a încuraja inițiativa privată și creșterea economică.
Politica de dreapta pune accent pe valori precum familia, religia, patriotismul și respectul pentru autoritate. Adepții săi consideră că aceste valori sunt fundamentale pentru o societate stabilă și prosperă. În opoziție cu stânga politică, sectorul cel mai liberal subliniază un model de piață liberă mai presus de intervenția guvernului și urmărește să promoveze valorile și drepturile individuale față de poziții colectiviste sau statiste, în timp ce sectorul cel mai conservator este în favoarea unui cadru colectiv cu structură ierarhică și disciplina. Dreapta moderată este, adesea, caracterizată ca centru-dreapta, în timp ce la extremă este clasificată ca fiind dreapta ultraradicală.
1.Conservatorismul este o filozofie politică și socială ce promovează instituțiile și practicile sociale tradiționale în contextul culturii și civilizației. Printre principalele elemente ale conservatorismului se numără familia,religia și dreptul la proprietate.
Pe plan istoric, asociat cu dreapta politică, termenul a fost folosit pe parcurs pentru a descrie o gamă largă de viziuni. Nu există un singur set de politici văzute drept conservatoare deoarece sensul conservatorismului depinde de ceea ce este considerat tradițional într-un loc și timp dat. „Conservatorismul nu este atât o filozofie cât o atitudine, o forță constantă, ce îndeplinește o funcție fără sfârșit de dezvoltare a unei societăți libere și corespunde unei necesități adânci și permanente a naturii umane însăși.”Edmund Burke, politician din secolul 18 care s-a opus Revoluției Franceze, dar a susținut Revoluția Americană, este considerat alaturi de Russel Kirk si Roger Scruton unul dintre principalii teoreticieni ai conservatorismului.
Conservatorismul național sau conservatorismul naționalist este o variantă a conservatorismului comună în Europa și Asia care se concentrează pe susținerea identității naționale și culturale, combinând de obicei această preocupare naționalistă cu atitudini conservatoare care promovează valorile tradiționale. Împărtășește caracteristicile conservatorismului tradiționalist și conservatorismului social, având în vedere modul în care cele trei variații se concentrează pe conservare și tradiție. Întrucât conservatorismul național încearcă să păstreze interesele naționale, conservatorismul tradițional pune accentul pe instituțiile ancestrale. În plus, conservatorismul social subliniază o atitudine patriarhală și restrictivă în ceea ce privește comportamentul moral. Partidele național-conservatoare au adesea rădăcini în medii cu o bază rurală, tradiționalistă, în contrast cu baza de sprijin mai urbană a partidelor liberal-conservatoare. În Europa, majoritatea adoptă anumite forme de euroscepticism. Majoritatea partidelor conservatoare din Europa Centrală și de Est postcomunistă din 1989 au fost național-conservatoare. Partidele național-conservatoare sunt „tradiționale din punct de vedere social”, și sprijină familia tradițională și stabilitatea socială. „Conservatorismul național laudă familia ca o casă și un centru de identitate, solidaritate și tradiție”. Mulți național-conservatori sunt astfel social-conservatori, precum și în favoarea limitării imigrației și adoptării unor politici stricte de legi și ordine. Partidele național-conservatoare din diferite țări nu împărtășesc neapărat o poziție comună cu privire la politica economică: opiniile lor pot varia de la susținerea unei economii mixte până la o abordare laissez-faire. În primul caz mai frecvent, național-conservatorii se pot distinge de conservatorii liberali, pentru care politicile economice de piață liberă și cheltuielile restrânse sunt principalele priorități. „Majoritatea partidelor de dreapta [astăzi] sunt conduse de conservatori liberali economic care, în diferite grade, au marginalizat conservatorii sociali, culturali și naționali.”
Conservatorismul social este o ideologie politică de dreapta care pune accentul pe idealurile și structurile sociale tradiționale și caută să „inverseze sau să oprească direcția schimbării”. Conservatorismul social se referă la un „angajament” față de abordarea tradițională a structurilor familiale, relațiilor sexuale, patriotismului, deținerii armelor și invaziilor militare, descriind conservatorii doctrinali creștini (anti-avort, anti-căsătorii gay) și pe conservatorii susținători ai deținerii de arme (pro-NRA) ca cele două domenii ideologice interioare. Conservatorii sociali prețuiesc și drepturile instituțiilor religioase de a participa în sfera publică, susținând astfel sprijinul reciproc între religie și guvern.
În funcție de țară, scopul și obiectivele partidelor politice conservatoare diferă. Atât partidele conservatoare cât și cele liberale sunt în favoarea proprietății private, spre deosebire de partidele comuniste, socialiste care susțin proprietatea publică și adoptarea unor legi care necesită responsabilitate socială din partea proprietarilor. Diferențele dintre conservatori și liberali apar în principal pe probleme de moralitate si etica. Conservatorii nu acceptă comportamente care nu respectă anumite norme sociale.
În societățile moderne, conservatorismul este unul dintre cele trei așa-numite ideologii de bază: liberalismul, socialismul și conservatorismul.
Liberalismul este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberalii îmbrățișează o gamă largă de opinii. În funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă. Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.
Liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nicio putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare. În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare.
Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese, atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Dezbaterile privind originea liberalismului sunt întinse și nu au finalitate încă. O parte din școlile de prestigiu identifică apariția liberalismului în contextul apariției statelor națiuni – pentru că liberalismul german, italian, englez sau francez au aproximativ același tip de formare. O altă parte din școli identifică apariția liberalismului în contact cu apariția industrializării ca fenomen social total a cărui reflexie în politic se identifică cu Revoluția Franceză și cu tendințele ideologice ce se nasc din această mișcare uriașă ce pune o frontieră istorică și paradigmatică în gândirea umanității. Ceea ce trebuie reținut este faptul că liberalismul ca ideologie este intim legat, spune această școală, de industrializare și, deci, de schimbarea raporturilor sociale și economice din interiorul societăților respectivei epoci.
În această viziune putem, încă de la început, să facem o distincție între un liberalism insular britanic și cel continental. Desigur, există suficiente elemente de diferențiere între cele două tendințe ideologice, dar fondul comun al liberalismului, și într-un caz și în celălalt, este același.
Liberalismul, fiind o doctrină ce s-a dezvoltat continuu pe parcursul secolelor, poate fi etapizat, deși această etapizare este discutabilă. În primul rând, putem vorbi de un liberalism clasic, situat temporal la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta este perioada în care se definitivează și se coagulează ceea ce numim gândirea liberală. Acum se pun bazele liniilor de forță ce definesc liberalismul și se constituie doctrina liberală. După a doua jumătate a secolului XIX putem vorbi de un liberalism aflat deja la putere și de o construcție politică și socială pusă sub semnul liberalismului. În această perioadă, liberalismul a suferit mai multe mutații legate, în special, de asumarea puterii și de aplicarea principiilor liberale în spațiul public. O dimensiune pregnantă pe care o adoptă liberalismul este aceea legată de ideea de națiune, în special, pe continent.
Construcția politică impusă de liberalism este aceea a unei democrații instituționale puternice, care se focalizează, în special, pe construcția statului național. De altfel, dușmanul liberalismului în această perioadă încetează să mai fie, în special, conservatorismul, noii challengeri fiind socialismul și anarhismul, două erezii ce își au originea tot în liberalism. În perioada de după Primul Război Mondial, liberalismul încearcă să își revizuiască relația cu ideea socială adoptând modelul economic keynesian care se va repercuta și în politicile sociale și în cele ce țin de însăși esența liberalismului (în special, individualismul). Construcția teoretică ce se impune acum este una vizând drepturile și libertățile persoanei în raport cu ansamblul social și cu statul.
După Al Doilea Război Mondial asistăm la o reîntoarcere a liberalismului la modelul clasic, deși această etapă este, mai degrabă, pusă sub spectrul conservatorismului. Totuși ideea liberală, cu modificările apărute în perioada interbelică, continuă să reprezinte și ea o tendință a liberalismului contemporan. Vedem, astfel, că termenul de liberalism poate fi plurisemantic, fiind necesară, în permanență, o asumare a termenilor în care el este utilizat.
In concluzie,politica de dreapta pune accent pe valori precum familia, religia, patriotismul și respectul pentru autoritate. Adepții săi consideră că aceste valori sunt fundamentale pentru o societate stabilă și prosperă. În opoziție cu stânga politică, sectorul cel mai liberal subliniază un model de piață liberă mai presus de intervenția guvernului și urmărește să promoveze valorile și drepturile individuale față de poziții colectiviste sau statiste, în timp ce sectorul cel mai conservator este în favoarea unui cadru colectiv cu structură ierarhică, disciplina si moralitate.
Grigori Iasher
Note
